Comuna Remetea Mare, Timiș

Remetea Mare este o comună în judeţul Timiş, Banat, România, formată din satele Ianova şi Remetea Mare (reşedinţa). Se situează în Câmpia Timişului, pe DN 6 Timişoara-Lugoj și este traversată de Canalul Bega.

Se învecinează cu comunele Ghiroda, Giarmata, Pişchia, Recaş şi Bucovăţ.

Comuna se întinde pe o suprafaţă de 5815 ha din care teren arabil extravilan 4538 ha, 1670 ha pe raza localităţii Remetea Mare, 2868 ha pe raza localităţii Ianova, teren intravilan 369 ha din care 193 ha Remetea Mare si 176 ha Ianova. Păşunea se întinde pe o suprafaţă de 633,27 ha, iar pădurea are un total de 270,79 ha.

Distanţa între localităţile Remetea Mare şi Ianova este de 7 km.

Căile de comunicaţie sunt asigurate de DN 6 şi linia de cale ferată R 10, pe raza comunei existând 8 staţii de autobuz.

Localitatea Remetea Mare este atestată documentar din anul 1476 deşi aşezarea este mult mai veche. Pe teritoriul satului au fost descoperite urmele unor locuinţe care datează din prima epocă a fierului (Hallstadt, circa 1200 – 300 î.Hr). Între anii 1723-1725 a fost consemnată existenţa a două domenii din care unul aparţinea familiei Ambrozy. În anul 1820 a fost construit castelul Ambrozy, devenit ulterior hanul”Privighetoarea Banatului”.

Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia comunei Remetea Mare se ridică la 2.302 locuitori, în creştere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.111 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,18%), cu o minoritate de maghiari (1,39%). Pentru 5,73% din populaţie, apartenenţa etnică nu este cunoscută.

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (86,4%), dar există şi minorităţi de romano-catolici (3,34%) şi penticostali(2,65%). Pentru 5,73% din populaţie, nu este cunoscută apartenenţa confesională.

Adresă: Str. Principală, nr. 112
Fax: 0256 23 02 88
Populație: 2.302 loc. (2011)
Distanță față de Timișoara: 27,2 km
Suprafața comunei: 5.815 ha
Suprafața agricolă: 4.538 ha